Repere culturale

Personalitați ale comunei
Comitele Andrei de Geoagiu este o personalitate luminoasă din istoria comunei Stremţ. Odată cu extinderea stăpânirii arpadiene asupra tot mai multor regiuni ale Transilvaniei, în afara colonizărilor cu secui şi cu saşi o altă măsură importantă de natură administrativă a fost reorganizarea teritoriului.
Înalt Prea Sfinţitul Lucian Florea „Tomitanul" - S-a născut în comuna Stremţ, judeţul Alba în 3 aprilie 1923, a fost botezat în biserica din satul natal primind numele Simion. După terminarea şcolii primare în sat, a urmat Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ. După terminarea lui urmează cursurile Institutului Teologic din Bucureşti între 1955-1956. A urmat cursurile la Academia Teologică din Zagosrsk (Moscova), şi apoi doctoratul l-a realizat în cadrul Institutului Teologic din Bucureşti şi Ierusalim între anii 1960-1963 şi 1971-1974.
Între anii 1960 -1963 a ocupat catedra de profesor la seminarul Teologic din Bucureşti, şi a fost numit Superior la aşezămintele româneşti din Ierusalim şi Iordan şi reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române la Locurile Sfinte începând cu data de 5 martie 1963.
Preotul Policarp Moruşca - personalitate a vieţii religioase de pe valea Geoagiului, fiind şi primul episcop al românilor ortodocşi din America. Pompei Moruşca s-a născut la 20 martie 1883 în cătunul Cristeşti, ca fiu al preotului Ioan şi al Anei Moruşca într-o familie cu şase copii.
A urmat cursurile şcolilor de la Ighiu, Alba Iulia şi Blaj iar între 1902-1905 Institutul Teologic - Pedagogic „Andreian" din Sibiu.
A fost învăţător la Sebeş, Ludoşul Mare (Sibiu) şi Pâclişa, a fost hirotonit preot în comuna Şeica Mare lângă Mediaş iar în timpul primului război mondial preot militar pentru soldaţii români din armata habsburgică.
După ce Biserica Ortodoxă Română din Statele Unite şi Canada s-a constituit în Episcopie Autonomă, sub jurisdicţia Sfântului Sinod al României Mari, la 24 martie 1935 arhimandritul Policarp a fost numit şi ales cel dintâi Episcop al românilor ortodocşi din America.
 

Lăcașuri de cult
Biserica ortodoxă din Stremţ poartă hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril", această biserică a fost construită în anul 1903. Amplasamentul acestei biserici este lângă turnul cel vechi, în acelaşi loc în care a existat biserica veche.
În anul 1963, s-a executat zugrăvirea bisericii, au fost pictate în ulei unele icoane de către meşterul zugrav Bela V. din Dej, după terminarea acestor lucrări a avut loc resfințirea bisericii.
În anul 2000 a început lucrarea de pregătire pentru executarea picturii interioare, în tehnica "fresco" - în stil neobizantin. S-au executat lucrări de curăţire a vechii tencuieli cu care ocazie a fost înlocuită în întregime şi instalaţia electrică de către meşteri din sat.

Biserica Ortodoxă română nr. I din Joseni - Geoagiu de Sus cu hramul „Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu" prima biserică pe aceste meleaguri a fost de lemn, fiind urmată de construcția unei biserici de piatră, însă odată cu răscoala lui Horea şi aceasta a fost dărâmată. Odată cu trecerea anilor biserica din acest loc se refăcea mereu, indiferent care era motivul de cadere a ei (jafuri din partea maghiarilor sau a altor naționalități).
În anul 1902, au avut loc reparații majore în ceea ce constă clădirea bisericii. Lucrările de zugrăvire interioară au fost executate în anul 1969. Curentul electric a fost introdus în 1964, iar rezugrăvirea şi pictarea interioară a bisericii s-a făcut în 1976.
Amintim lucrările de retencuire ale bisericii făcute în anul 2000, precum şi amenajarea căii de acces dinspre centrul satului.

Biserica „Sfanta Parascheva Stremţ", pentru această bisercă lucrările la fundație au început în anul 2007, dar din lipsă de fonduri lucrările au fost oprite. Se preconozează reînceperea lucrărilor de zidire a bisercii.

Biserica Ortodoxă Română din Geomal cu hramul „ Naşterea Maicii Domnului", această biserică a fost edificată în anul 1664, așezarea bisericii s-a făcut pe locul unde probabil au existat şi alte biserici. În decursul timpului, biserica a suferit numeroase schimbări, bolta din cărămidă şi altarul din piatră, în formă de navă, s-a construit în anul 1779, urmând în anul 1813 renovarea bisericii. În 1923 s-a refăcut acoperişul din ţiglă, iar în 1967 din cauza alunecărilor de teren zidurile au prezentat crăpături, fapt care a făcut necesară consolidarea zidurilor prin legarea cu fier.
Cu toate că biserica a suferit numeroase modificări nu se cunosc informații în ceea ce privește data sfinţirii acestei bisericii, recent au început lucrări la pictura bisericii.

Biserica greco-catolică. În lucrarea „Sematismul Veneratului Cler al Arhidiecezei Mitropolitane Greco-Catolice Române", am găsit consemnat faptul că în anul 1932 la Geoagiu de Sus exista o şcoală primară greco-catolică cu 10 elevi. Aşadar chiar dacă localitatea Stremţ nu a trecut cu întreaga comunitate creştină la catolicism, comuna nu a rămas complet în afara unirii cu biserica Romei căci catolicismul a prins rădăcini mai ales la Geoagiu de Sus. Statistica romanilor din Ardeal întocmită de administraţia de la Viena în anii 1760-1762 face precizarea că în Stremţ exista un preot unit greco-catolic, 20 familii de catolice.

Biserica greco-catolică este așezată la ieşirea din satul Geoagiu de Sus înspre Râmeţ în partea stângă a Văii Geoagiului imediat după trecerea unui pod de construcţie recentă, se păstrează o capelă care aparţine comunităţii greco-catolice.
Ne putem ghida după o fântână îngrijită frumos ornamentată cu o icoană bizantină.

Biserica reformată s-a format probabil din piatra unui bastion al cetăţii Diodului fiind reconstruită în anul 1779 în forma simplă, actuala biserică reformată. Tavanul şi pereţii au fost cândva pictaţi iar urmele picturii se mai păstrează şi astăzi. Această biserică slujea ca loc de rugăciune credincioşilor de naţionalitate maghiară şi germană din sat. Mențiuni despre existența acestui lăcaș de cult datează din secolul al XIX-lea în „Statistica de la 1831 a localităţilor şi bisericilor din Transilvania", care mentiona că la Stremţ existau pe lângă biserica ortodoxă şi o biserică reformată - calvină. Biserica Reformată din Stremţ a fost biserică mamă până în 1848, când populaţia s-a împuţinat din cauza evenimentelor acelor vremuri tulburi, după aceea ea fiind anexată celei din Teiuş.

Biserica Penticostală. Populația aferentă comunei Stremţ este formată atât din ortodocşi, reformați, Greco-catolici cât şi penticostali.

În jurul anului 1929-1930, la Stremţ ia ființă o mică adunare penticostală în casa unuia dintre săteni, aceată locație fiind folosită puțin.
Lăcaşul cultului creştin al penticostalilor din comună, Biserica Penticostală Eden a fost achiziţionat în cursul anului 2003, funcţionând în fosta clădire a casei parohiale a bisericii ortodoxe române, situată pe strada principală a satului.
Clădirea a fost renovată, zugrăvită în interior şi exterior s-au efectuat reparaţii şi modificări interioare. Iniţial clădirea a avut trei camere, însă prin desfiinţarea unui perete despărţitor între prima şi a doua cameră s-a mărit spaţiul destinat rugăciunii.
Biserica Penticostală a luat fiinţă în comuna Stremţ în anul 1954 şi cuprindea peste 20 de creştini.

 

Edificii culturale. În satul Geomal există din anul 2005 un muzeu, care este dedicat istoricului Ştefan Meteş.
Putem aminti colecţia particulară de pictură a doamnei Maria Vereş, la Şcoala Generaţă din Stremţ o colecţie cu vestigii istorice adunate de prof Gheorghe Berţia, iar la familia Popa Achim o expozitie etnografică.

 

Ansambluri folclorice existente în Stremţ:
Muguri de nucet - a luat ființă în anul în anul 1998, fiind formată din 34 copii aparţinând Şcolii cu clasele I-VIII, Stremţ, deci copii din întreaga comună. Formaţia astfel formată a avut nevoie şi de o formă legală de a-şi deşfăşura activitatea. Astfel, cu ajutorul părinţilor aceştor copii, s-a înfiinţat Asociaţia Cultural-Sportivă „Muguri de nucet" cu sediul la Şcoala cu clasele I-VIII, Stremţ.
De atunci, până în prezent, munca celor implicaţi se bazează pe voluntariat şi plăcere, iar dansurile învăţate sunt: Căluşeru, Bătuta (Balul Mărăcine) şi Haidăul.

Grupul a participat la mai multe spectacole cu acracter local, judeţean, interjudeţean şi cu caracter naţional: printre acestea enumerăm:
• 1999 - Participare la Spectacolul dedicat marii Uniri (1 Decembrie -Alba Iulia)
• 2000 - participarea la acţiunea „Fii satului"-„Pănade 700 de ani"
• 2003 - Participarea la Concursul „Căluşerul Transilvan" Orăştie (Locul I)
• 2004 - Participare la emisiunea de televiziune TVR 2, „Un judeţ din România"
• „Vine Clujul pe la noi" emisiune realizată la Ampoiţa (17.10.2005)
• 2006 - participare la „Cultură pentru Cultură"-Noşlac
Începând din anul 2004, s-a inființat încă o grupă de dansatori în acdrul aceleiaşi ansamblu fiind numită echipa tânără sau mică, ambele echipe cuprinde 28 elevi.

 

Colonia artistică. O deosebită valoare culturală internă şi internaţională a avut grupul artiştilor de la Stremţ, cunoscut sub numele de „Colonia artistică de la Diod", care între 1890 şi 1945 a adunat personalităţi culturale din diferite domenii: muzică, pictură, sculptură, arhitectură, literatură, arheologie, arta ţesăturilor, filosofie. Amintim numele următorilor creatori: Kriesch Aladár, Percyval Tudor-Hart Boér Jenő, Boér Jenő Jr., Gruzda János, Nagy Sándor Tom von Dreger Edvi Illés Aládár Ernst Gorsemann Hackenmüller Akseli Gallén-Kallela Hans von Dreger Szinyei Merse Pál şi Leo Belmonte ş.a.

 

Datini, obiceiuri şi port popular

a) Sărbători tradiţionale populare
• Organizarea muncii, a sezătorilor şi a clăcilor. Populaţia satului Stremţ a fost prin tradiţie pricepută la agricultură şi creşterea animalelor, îndeletnicire moştenită odată cu pământul de la generaţiile anterioare. Prin natura împrejurărilor, ţăranii din Stremţ lucrau pământul cu multă sârguinţă, pentru a obţine recolte bune, care să asigure hrana familiei şi animalelor din gospodărie. Favorizaţi de relief, de calitatea solurilor şi mai ales de climă, sătenii au practicat încă din cele mai vechi timpuri pomicultura şi viticultura.

• Şezătoarea. La Stremţ, şezătorile femeilor şi fetelor era comună fiind stabilit de obicei locul de desfășurare şi durata, adică de toamna până primăvara. Prin tradiţie zilele de şezătoare erau miercurea şi joia, în afara perioadelor imediat premergătoare marilor sărbători religioase.
Şezătoarea, în viaţa satului nu avea doar un rol economic. Ea era locul unde se povestea, se cânta, era prilej de adunare a mai multor locuitori ai satului şi deci de transmitere a valorilor culturale.

• Claca secerişului reprezenta adunarae mai multor persoane din sat pentru a oferi ajutor la recolatrea grâului, familiilor mai înstărite care deţineau suprafeţe mai mari de recoltat.
Lucrul începea la ora 6. Fetele secerau spicele, feciorii legau snopii şi clădeau clăile pe mirişte în vederea transportului. Drept mulţumire gazda oferea la sfârşit participanţilor la clacă, plăcinte gustoase şi vin din recolta precedentă a viei.

La construcţia unei noi case sau a unei şuri, gospodarul apela la ajutorul sub formă de clacă a rudelor, prietenilor şi chiar vecinilor din sat, persoane cu diferite calificări: zidarii, dulgherii şi tâmplarii şi proprietarii de atelaje care se angajau să transporte piatra necesară fundaţiei, a cărămizilor şi nisipului necesar construcţiei.
Cei care beneficiau de ajutorul clăcii aveau obligaţia să servească tuturor trei mese pe zi şi băutură.

• Nunta şi înmormântarea. Ceremonialului de nuntă îi este caracteristic, echilibrul între secvenţele care marchează despărţirea de vechea stare, culminând cu trecerea propriu-zisă, şi cele care marchează integrarea în noua stare.

Moartea este concepută, imaginar, ca o lungă călătorie, marcată şi pe plan ceremonial, într-o lume similară acesteia de aici, deşi opusă ei. În structura ceremonialului de înmormântare, dar şi în cadrul obiceiurilor care prelungesc acest ceremonial, apar rituri care urmăresc restabilirea unei legături a defunctului cu universul celeilalte lumii.

 

b) Sărbători naţionale de primăvară, vară, toamnă şi iarnă
Primăvara înaintea prinderii Postului Paştilor, se păstrează obiceiul Hodăilor.
În toate culturile focul simbolizeată purificarea. Acest obicei avea implicaţii estetice şi morale. Probabil că aceste ritualuri aveau rolul de a îndepărta din rândul locuitorilor relele şi păcatele, astfel încât aceştia să primească sărbătoarea Învierii Domnului cu sufletul curat.

Peana sau cununa
În ceea ce priveşte un alt obicei legat de seceriş numit peana sau cununa, amintim faptul că s-a păstrat până astazi tradiţia ca tineretul să joace duminica prin curţile acelor gospodari care au secerat, ca semn de mulţumire şi recunoştinţă, pentru recolta bogată. La terminatul lucrului fetele fac peana sau cununa, din spice de grâu, în formă de cruce, iar în timpul lucrului cântă cântecul grâului.

Colindatul, irozii, umblatul cu ţurca. Între obiceiurile de iarnă amintim colindatul, irozii, umblatul cu ţurca şi obiciurile de urat şi săvăsait. Pot fi şi astăzi văzute grupuri de copii-colindători care merg cu Steaua, de Crăciun, pe uliţele satului, luptându-se cu nămeţii. Micuţii colindători cu Steaua primesc pentru strădania lor colăcei, nuci, mere şi bani.

Umblatul cu capra sau țurca
Turca este un personaj alegoric ce reprezenta o fiinţă cu cap de capră. Corpul caprei este format dintr-un om sau doi şi acoperit cu un lepedeu de lână. Hazul acestui obicei constă mai ales în faptul că turca îi sperie prin înfăţişare pe copiii mai mici şi provocă zgomot, fiind împodobită cu tălangi şi clopote.

Cântece şi dansuri populare . Dansul popular din Stremţ avea în repertoriu: Zdrăngănita, Învârtita, Haţegana, Căluşerii, Haidăul şi Mocăneasca învăţată de la mocanii care veneau vara de la munte, pentru recoltarea cerealelor şi care în zilele de sărbătoare „îşi demonstrau valenţele de buni dansatori. Unul din cele mai îndrăgite dansuri de către localnici era „Căluşerii" dans al feciorilor la care participau 12 tineri îmbrăcaţi în costume naţionale.

 

c) Portul popular
În comuna Stremţ, portul popular îmbină cele două culori predominante albul şi negrul care îi dau o notă de sobrietate şi prestanţă.

Portul femeiesc este format din următoarele:
• Ia era confecţionată din pânză albă, sau din giulgi, pe aceasta se coseau cu aţă neagră diferite ornamente, pe mâneci şi pe piept.
• Poalele erau confecţionate din pânză albă, sau dintr-un material mai fin. Ele erau decorate în partea de jos cu o bandă neagră, lată. Poalele largi se coseau din două foi. Ele se închideau în faţă sau în spate, aveau creţuri pe şolduri iar ca lungime ajungeau până la jumătatea gambei.
• Poliţele se purtau pe sub poale, erau confecţionate din material mai fin, erau mai scurte ca lungime faţă de poale şi mai strâmte. În partea de jos aveau cipcă, o broderie albă, croşetată.
• Cătrinţele se purtau pereche, una în faţă şi una în spate, peste poale. Erau ţesute din postav negru cu cipcă şi fodoraşi.
• În picioare se purtau ciorapi de bumbac de culoare neagră, care se prindeau pe picior cu ajutorul unor elastice sau şireturi înnodate bine.
• Femeile mai tinere purtau sub ie un chieptăruţ, confecţionat din pânză fină şi prevăzut cu două brete care îl susţineau peste umeri. Peste ie se purta un cheptăraş negru, din catifea sau postav pe care erau cusute modele.
• Iarna femeile purtau o jachetă căptuşită, din postav gros, cu mâneci, sau un pieptar din piele de oaie, cu deschidere în faţă, care avea cusute pe margini modele.
• Pe cap se purta o năframă groasă, din păr, ce avea o formă pătrată cu latura de 1,5 m . Ea era confecţionată dintr-o lână fină şi moale, avea pe margini ciucuri negri.

Portul bărbătesc era compus din următoarele:

• Cămaşă lungă până la jumătatea coapsei, încreţită pe piept, despicată la mijlocul lui,care se încheia în faţă cu nasturi sau cu doi cănaci cu şireturi. Mânecile aveau în partea inferioară o bentiţă de culoare albă, cu o butonieră şi un nasture.
• Pantalonii erau din postav alb, gros, bătut la piuă. Se numeau cioareci şi erau croiţi pentru a fi strâmţi pe picior. Se purtau iarna. Pantalonii de vară, ţesuţi din cânepă şi bumbac, aveau aceeaşi croială ca şi cioarecii de iarnă.
• Peste cămaşă se purta o curea lată, din piele,numită şerpar.Acesta avea două buzunare: unul pentru bani şi celălalt pentru amnar, cremene, punga de tabac şi foiţe.
• Peste cămaşă se purta vara un laibăr din postav negru, iar iarna un pieptar din piele de oaie.
• În loc de ciorapi, îşi înfăşurau în jurul piciorului obiele, fâşii de pânză sau postav.
• Bărbaţii purtau în picioare opinci din piele de vită argisită, treptat, opincile au fost înlocuite de bocanci, iar cei mai bogaţi le-au înlocuit cu cizme.
• Iarna bărbaţii purtau peste pieptar, un laibăr din postav sau din stofă.
• Pe cap se purta vara o pălărie de paie sau din postav mai fin şi iarna era nelipsită căciulă din piele de oaie căptuşită cu blăniţă de miel sua din pielicele de astrahan.